Matache - Ultima Oră

Ultimele tunuri imobiliare ale Primăriei

DM — Mon, 30 Jan 2012 09:46:21 +0000

Nu mai puţin de 105 Planuri Urbanistice Zonale sunt supuse votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti în sedinţa de azi, 30 ianuarie. Pentru că de la 1 februarie 2012 intră în vigoare modificarea Legii urbanismului 350/2001 prin Ordonanţa de Urgenţă 7/2001, este ultimul moment în care se mai pot aproba proiecte cu anumite derogări. (De pe 1 februarie, legea nu mai permite derogarea c u 20% a densităţii construite, derogarea cu mai mult de 20% printr-un aviz de oportunitate semnat de arhitectul-şef, intrarea în legalitate a construcţiilor ilegale.)

Printre proiectele supuse dezbaterii Consiliului General se regăsesc:
-        un turn de 100 metri in intersecţia Răzoare
-        un turn de 80 metri pe Calea Şerban Vodă nr. 206-208
-        blocul de 23 metri din Piaţa Lahovary
-        penetrarea Ciurel (care a fost deja respinsă de Consiliul General de 6-7 ori)
-        prelungirea valabilităţii PUZ Parcul Tineretului din 2005, prin care o suprafaţă considerabilă din parc devine construibilă
-        PUZ Parcului-Poligrafiei, prin care se cere construirea pe un spaţiu verde, deşi Tribunalul Bucureşti a decis că cererea proprietarilor este netemeinică.

Dincolo de imoralitatea majorităţii acestor PUZ-uri, care acordă proprietarilor dreptul de a construi mai mult decât vecinii lor şi mai mult decât prevede Planul Urbanistic General, aglomerând astfel un oraş şi aşa prea dens, în propunerile de PUZ se găsesc numeroase încălcari ale legii (construirea pe spaţiu verde, construirea în fâşia de protecţie de 50 metri a lacurilor, intrarea în legalitate a unor clădiri ilegale, deşi legea interzice aceste operaţii de la 1 ianuarie 2012, încălcarea procedurilor de consultare a populaţiei şi a Legii 52/2003 privind transparenţa decizională, lipsa unor avize obligatorii, referinţa la acte expirate).

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul are în vedere atacarea în instanţă a celor mai grave dintre proiectele ilegale care vor fi aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Amintim că Asociaţia a câştigat în instanţă 21 de procese împotriva autorităţilor locale.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul prezintă mai jos o analiză a tuturor celor 105 Planuri Urbanistice Zonale.
Analiza PUZ-uri 30.01.2012

O altă analiză găsiţi aici.

Citiţi mai multe despre afacerile pe ultima sută ale PMB aici şi aici.

Vera Marin – 6 minute despre noul urbanism şi despre greşelile celui actual

admin — Sun, 29 Jan 2012 09:36:49 +0000

Prezentarea Verei Marin, arhitect urbanist şi preşedinte al asociaţiei ATU (asociaţia pentru tranziţie urbană), făcută la Pecha Kucha Night #5, Bucuresti.
Multumim echipei Pecha Kucha Bucuresti (Irina Ionică) pentru amabilitatea de a pregati si face public acest video!

Apel pentru transparenţă în numirea Comisiilor Monumentelor Istorice

DM — Mon, 23 Jan 2012 08:13:44 +0000

Asociaţiile Pro-Do-Mo şi Salvaţi Bucurestiul solicită, printr-o scrisoare deschisă, Ministrului Culturii să pună în dezbaterea opiniei publice componenţa Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional urmează să numească în următoarele săptămâni componenţa Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice. Mandatul de 5 ani al membrilor Comisiilor a expirat.
Comisia Naţională a Monumentelor Istorice este comisia consultativă, formată din specialişti, care avizează decizia Ministrului Culturii în privinţa clasării / declasării monumentelor istorice şi a avizării proiectelor imobiliare din zonele de protecţie ale monumentelor de interes naţional. Comisiile Zonale îndeplinesc acelaşi rol pe lângă directorii Direcţiilor Judeţene de Cultură. Comisia Naţională şi Comisiile Zonale au luat de mai multe ori decizii controversate şi contradictorii, existând suspiciunea că unii din membrii acestor comisii sunt în sfera de influenţă a reţelelor imobiliare. De asemenea au fost semnalate conflicte de interese ale membrilor Comisiilor, aceştia avizând proiecte realizate de ei înşişi sau de firmele proprii. (vezi mai jos scrisoarea)

Către: Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Domnule Ministru,

Comisia Naţionala a Monumentelor Istorice şi Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice au o importanţă deosebită în protejarea patrimoniului cultural.
Vă solicităm ca cu 15 zile înainte de a emite ordinul prin care numiţi componenţa acestor comisii să comunicaţi opiniei publice:
1.Numele şi CV-ul persoanelor pe care intenţionaţi să le numiţi în aceste comisii
2.Propunerile venite din partea instituţiilor publice pentru aceste comisii, conform art. 30 alin. (5) din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
3.Dacă Ministerul Culturii a fixat exigenţe minime în privinţa membrilor acestor comisii, atât în privinţa membrilor propuşi de Minister cât şi în privinţa celor propuşi de alte instituţii.

Vă solicităm să modificaţi articolul 8 alin. (3) din Ordinul Ministrului Culturii nr. 2435/2006, astfel încât arhitecţii-şefi ai judeţelor să nu mai facă parte din Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice. Comisiile Zonale trebuie să cenzureze, în interesul protejării patrimoniului, deciziile administraţiei publice locale. Prin prezenţa în fiecare comisie a 3-4 arhitecţi-şefi din totalul de 9 membri ai comisiei, atribuţia de control a Comisiilor Zonale este mult diminuată.

Cu consideraţie,
Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor din România Pro-Do-Mo prin Roxana Wring, Preşedinte Asociaţia Salvaţi Bucurestiul prin Nicusor Dan, Preşedinte

Primăria Bucureştiului nu se ţine de cuvânt

DM — Sun, 15 Jan 2012 10:53:20 +0000

În ciuda promisiunii televizate a primarului Oprescu de a păstra Hala Matache pe actualul amplasament şi de a proteja clădirea istorică, urmând ca un concurs de arhitectură să reabiliteze zona după standarde moderne, negocierile care au loc au ajuns în impas.
La ultima întâlnire a Grupului de Consolidare a Încrederii (din 13 ianuarie 2012), Fundaţia Pro Patrimonio Romania şi Grupul Arhitecţii Voluntari au prezentat raportul de expertiză întocmit de ing. Mircea Crişan precum şi o evaluare a lucrărilor de intervenţie, care sunt foarte urgente. Primăria nu doar că nu a prezentat nici o garanţie că aceste lucrări vor fi executate ci, mai mult, permite în continuare vandalizarea monumentului aflat în proprietatea şi grija sa, şi care a ajuns în lunile scurse de la la „Pacea de la Hala Matache” în stare de precolaps.

Ataşăm în continuare documentele pregătite de Arhitecţi Voluntari.

Cine sunt arhitecţii voluntari

Evaluare protectie Hală

Punct de vedere Mircea Crisan

Salvaţi ceva încă intact – Bd. Aviatorilor şi Kiseleff!

DM — Wed, 14 Dec 2011 08:02:47 +0000

Un nou proiect al Primăriei riscă să distrugă unul dintre cele mai fermecătoare peisaje bucureştene - promenada de la Şosea. Spre deosebire de Hala Matache şi de cartierul Buzeşti, a căror valoare şi potenţial economic scapă publicului larg, Bulevardele Aviatorilor-Kiselleff, propuse acum să se transforme în autostrăzi urbane – sunt extrem de îndrăgite de public, ca unul din puţinele locuri de respiro dintr-un oraş urât şi o intrare elegantă într-o capitală ce se vrea europeană.

Puteţi citi detalii despre pasajele rutiere proiectate, argumentele împotriva lor şi petiţia iniţiată de ProDoMo aici.

Un material mai amplu despre proiect şi despre cum e posibilă intervenţia într-o zonă monument istoric aici.

Puteţi să vă implicaţi activ semnând petiţia şi diseminând această informaţie, ca de obicei nepopularizată de mass-media pe măsura interesului public pe care îl reprezintă.

Nicuşor Dan candidează la Primăria Bucureştiului

DM — Tue, 29 Nov 2011 14:12:43 +0000

O revoluţie a bunului simţ

Azi, Nicuşor Dan şi-a lansat candidatura la PMB, ca reprezentant al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, în faţa a circa 30 de oameni, pe care i-a tratat cu ceai şi cafea la câteva măsuţe aşezate chiar pe strada Pictor Verona, având pe fundal traficul şi calcanul pictat cu o antiutopie a Bucureştiului.
Locul a fost ales pentru că fresca de pe Pictor Verona arată cum văd tinerii Bucureştiul – gri, plin de speculanţi, fără parcuri şi unde maşina prevalează în faţa omului, a explicat tânărul matematician, care a obţinut titlul de doctor la Sorbona, dar stă la Bucureşti pentru un salariu de 1800 de lei şi şi-a dedicat ultimii ani luptei cu edilii pentru un trai bun în oraş şi pentru respectarea legilor.

Nicuşor Dan e convins că deşi are buget zero şi nu are sprijin politic, are în schimb calitate personală, iar CV-ul şi experienţa îl recomandă mult mai bine decât pe oricare din contracandidaţii lui. „Oprescu, Videanu, Piedone şi Prigoană nu înţeleg urbanismul şi nici ce înseamnă un oraş azi”.
Programul lui Nicuşor Dan, care va fi lansat într-o formă completă pe 1 martie 2012, cuprinde câteva puncte care ar putea schimba chipul oraşului repede şi fără cheltuieli astronomice.

Metrou uşor pe infrastructura CFR şi prioritizarea transportului în comun, cu crearea de benzi dedicate, terminarea şoselei de centură şi podurilor de la intersecţiile acesteia, limitarea parcării în centru.
Program serios de prevenire a efectelor cutremurelor, harta de risc seismic, consolidări în ritm susţinut )achiziţionarea de clădiri unde să poată locui oamenii în timpul consolidărilor).
Eliberarea parcurilor de construcţii ilegale şi amenajarea salbei de lacuri din nordul Bucureştiului şi a zonei adicente Lacului Morii
Audit la o firmă internaţională asupra modului în care s-au cheltuit banii de la buget ai PMB. Indici maximali pt achiziţiile publice, o oranigramă realistă a primăriei.
Oameni noi în Primărie – inclusiv un arhitect şef străin, desprins de reţelele de influenţă locale.
Respectarea legii în Bucureşti

Nicuşor Dan a mărturisit că efortul de a intra într-o campanie nu îi face nici o plăcere, dar că a decis să candideze din cauze flagrante:
„Bucureştiul e cea mai urâtă şi ceau mai poluată capitală europeană (deşi nu are industrie), are cel mai scăzut indice de confort al locuirii, cu toate că are un buget uluitor”, a spus Dan. El vorbeşte de 10 miliarde de euro cheltuiţi în 4 ani, bani pentru întreţinerea de spaţii verzi la nivelul Parisului, dar totuşi din 1990 numai 13 clădiri consolidate, 20.000 de maidanezi încă pe străzi şi un patrimoniu monumental decimat.

Modest, calm şi fără fraze sforăitoare, Nicuşor Dan cheamă tinerii să îi mediatizeze programul pe reţelele de socializare. El nu respinge nici un fel de susţinere politică, dar declară tranşant că „nu negociază nimic cu ei”.

Mai multe informaţii la www.nicusordan.ro

Hala Matache, în pericol de prăbuşire!

admin — Mon, 21 Nov 2011 15:10:44 +0000

IFRAME Embed for Youtube

La cererea asociaţiei ProDoMo, domnul Gheorghe Ionică, specialist în ingineria structurilor, a vizitat Hala Matache, în data de 10 noiembrie 2011.

Dr. Ing. Gh. Ionică: “stâlpii [halei] au fost sparţi prin lovire brutală. Nu au fost tăiaţi. Este important de precizat că orice alte acțiuni de acest tip (inducerea de şocuri şi vibraţii violente) pot determina iniţierea colapsului structurii. Prăbușirea navei centrale (care acum stă practic suspendată de tronsoanele adiacente) va antrena după sine întregul acoperiş. Prăbușirea se va produce fără preaviz.”

Aşa cum se poate vedea şi în filmul de mai sus, hala a fost în continuare jefuită de către recuperatorii de materiale. Nu putem şti dacă ei au fost trimişi intenţionat acolo, sau dacă au căutat pur şi simplu, ca totdeauna, materiale recuperabile şi vandabile, fără a fi opriţi de autorităţi. Cert este că structură de metal a halei, care datează din 1887, a fost grav deteriorată şi se află în pericol de prăbuşire:

S-au spart şi furat stîlpii portanţi principali ai structurii metalice, de la intersecţia dintre nava centrală a halei şi transeptul central. Bucăţi înalte de aproximativ 2m de la baza stîlpilor au fost sparte şi furate. Stîlpii centrali se află acum efectiv în aer, şi structura nu se prăbuşeşte încă doar datorită unei anumite inerţii şi unei conlucrări a părţilor ei (astfel încît alţi stîlpi preiau parţial sarcinile pe care cei centrali nu le mai pot prelua). Echilibrul structurii metalice este acum extrem de fragil, şi el poate dispărea oricînd.
S-au furat închiderile laterale de sub acoperişul cu ferma metalică, astfel încît vîntul poate intra în voie sub acoperiş şi crea presiuni suplimentare asupra lui.
S-au furat rigidizările în plan vertical din diverse zone, aflate la partea de sus a stîlpilor metalici (imediat sub acoperiş).
În condiţiile date, acoperişul halei, şi implicit structura metalică pe care acesta se sprijină, cea mai veche şi cu valoarea culturală şi inginerească cea mai mare, se pot prăbuşi oricînd. Foarte probabil la prima zăpadă, care va produce încărcări suplimentare mari asupra structurii extrem de şubrede. Soarta halei atîrna efectiv de un fir de aţă, sau mai bine zis: de nişte stîlpi de susţinere retezaţi de hoţii de materiale.

Amintesc aici că Hala Matache e proprietate de stat, şi că, avînd în vedere că e monument istoric, primăria Bucureşti are datoria să o păstreze şi întreţină într-o stare corespunzătoare valorii ei. În caz contrar, legea monumentelor istorice prevede sancţiuni drastice. Primăria nu a păzit hala, iar poliţia, din neglijenţa sau din alte motive pe care nu le putem decît bănui, a permis hoţilor de materiale să intre în ea de nenumărate ori, fără să urmareaca pe cei prinşi uneori în flagrant. În ciuda faptului că ferestrele şi uşile halei, după ce s-a decis în iulie 2011 păstrarea ei, au fost închise cu ziduri de BCA, nu a fost greu pentru hoţii de materiale să demoleze unul dintre aceste ziduri şi să intre în hală, pentru a continua în fapt demolarea ei. Din ştiinţa colegilor din asociaţiile civice, poliţia a fost sesizată de nenumărate ori, dar nu a luat măsuri.

Dacă structură metalică a Halei Matache se va prăbuşi în această iarnă, ştim cine e de vină: dincolo de scenariile pe care şi le poate imagina oricine (dar cărora nu le vom da curs, căci n-avem dovezi) de vină este primăria şi neglijenţa ei în a proteja şi restaura un monument istoric şi de artă inginerească românească.

Matache este turnul Eiffel al nostru

Hala Matache este turnul Eiffel al Bucureştilor. Da, desigur, vor spune detractorii ei, nu e decît o şandrama veche, pe cînd Turnul Eiffel de la Paris e cu totul altă poveste! Vor avea în felul lor dreptate, şi aş adăuga: aşa cum Hala Matache e doar o şandrama, tot aşa şi civilitatea societăţii româneşti e doar o şandrama faţă de cea franceză, tot aşa şi nivelul cultural al detractorilor halei. Primarul Oprescu, inginerii şi urbaniştii implicaţi în proiectul bulevardului Uranus (sau “Diametrala Nord-Sud”) par din păcate lipsiţi de o cultură minimă, care i-ar face capabili să înţeleagă valoarea Halei Matache. Tragedia e că, chiar şi între specialişti, prea puţini înţeleg valoarea halei Matache.

Hala este construită în perioada de vîrf a arhitecturii inginereşti de la sfîrşit de secol XIX. În epoca în care la Paris se construia turnul Eiffel (1889), la Londra Crystal Palace (1851), la Viena Riesenrad (1897), la Bucureşti s-au construit cîteva hale, desigur incomparabil mai modeste decît modelele vesteuropene care le-au stat la bază, dar esenţiale la scara culturii româneşti. Doar două dintre ele mai sînt azi în picioare: Hala Matache Măcelarul (1887/99) şi Hala Traian. Construcţiile lor, alături de alte lucrări inginereşti (podul de la Cernavoda, ing. Anghel Saligny) sînt printre foarte puţinele exemple româneşti, încă existente, de arhitectură din oţel nituit. Construcţiile din oţel nituit au revoluţionat în secolul XIX arhitectura şi au deschis drumul arhitecturii zgîrie-norilor din oţel şi sticlă, aceea pe care speculanţii imobiliari bucureşteni şi-o doresc astăzi construită pe locul strămoşului ei.

Supleţea structurii de oţel nituit a halei Matache este inegalabilă astăzi. Dacă la 1887, în proiectarea de structuri, inginerii aveau libertatea de a dimensiona extrem de suplu şi elegant profilele metalice, astăzi acest lucru e imposibil, datorită unor norme de proiectare complexe, de alt tip. De aceea, o astfel de structură trebuie păstrată neapărat, căci ea nu mai poate fi astăzi replicată cu aceeaşi supleţe şi eleganţă, şi e deci un unicat absolut. Acest fapt îi conferă o valoare culturală inestimabilă, pentru istoria ingineriei româneşti a construcţiilor.

În ciuda acestei situaţii dramatice, articolul meu nu doreşte în absolut nici un caz să deplîngă şi să consfinţească un statu-quo, în bună tradiţie românească a acelui mormăit depresiv: “nu se mai poate face nimic…”. Din contră, doresc să trag un semnal de alarmă în acest sens, şi să avertizez că construcţia metalică a Halei Matache poate fi salvată cu uşurinţă: e nevoie de proptirea cu popi de lemn a acelor stîlpi care au fost tăiaţi, şi introducerea de rigidizări provizorii. Dacă există voinţă, aceste lucruri se pot realiza în cel mai scurt timp, cu cheltuieli minime. După care, desigur, va fi necesară o restaurare a monumentului, nu fără o pază permanentă şi o închidere eficientă a lui. Aşteptăm din partea primăriei cîteva procese exemplare împotriva celor care cred că nu există pedepse pentru furtul şi distrugerea de monumente ale culturii construite din Bucureşti.

Demolatorii miopi

Demolarea (sau părăsirea voită) a martorilor unui trecut pe care demolatorii îl consideră nedemn de măreţia lor actuală, dovedeşte faptul invers: că demolatorii sînt nedemni de măreţia acestui chiar şi modest trecut. A demola valorile istorice pentru că ar fi “prea puţin importante” în context mondial său istoric, înseamnă a perpetua exact acel nivel cultural scăzut pe care avocaţii unor soluţii “pariziene, înnoitoare cultural, à la baronul Haussmann” îl deplîng.
A demola Hala Matache pentru că nu ar fi la fel de importantă ca alte construcţii vesteuropene ale epocii, echivalează cu a arde cărţile lui Eminescu, din simplul motiv că nu e la fel de mare, la scară universală, că Byron, Shelley, Heine, Goethe şi Novalis la un loc!

Un oraş fără respect pentru trecut nu va avea niciodată un prezent valoros. Fără a construi firesc pe bazele conştientizării trecutului, nu vom avea construcţii viitoare valoroase, ci unele tot mai puţin valoroase. De ce ar mai conta valoarea unei construcţii noi, cînd am şti că oricum ea nu e respectată de societate, aşa cum nu au fost nici cele dinaintea ei? Arhitectura s-ar reduce la dimensiunea unui obiect de unică folosinţă, oricînd bun de aruncat la gunoi! (“Wegwerfarchitektur”, “disposable architecture”)

Această lipsă de conectare la cultură şi la tradiţia breslei o putem vedea uşor la multe dintre construcţiile de după 1990, şi ea e, paradoxal (şi fără să intru acum în detalii) uneori mai jalnică chiar şi decît cea a construcţiilor din comunism.

În România, există credinţa că ceea ce aparţine statului, nu aparţine implicit nimănui – sau ne aparţine tuturor, deci sîntem îndreptăţiţi să ne luăm cota-parte care ne revine din acel obiect. Trebuie să conştientizăm însă că ceea ce aparţine statului, aparţine fiecărui contribuabil – deci, plătitor al acelor impozite, din care se plătesc salariile poliţiştilor şi salariul primarului. Nu vreau să propun încă un motiv suplimentar de lamentări (cum că totul ar fi rău în România…) ci un motiv de acţiune, şi de conştientizare a faptului că Hala Matache aparţine comunităţii bucureştenilor, nu unei instituţii care pare adesea să nu îi mai reprezinte.

arh. Horia Marinescu

Demolările ilegale continuă – în alte zone protejate

DM — Thu, 03 Nov 2011 09:27:09 +0000

Imobilul din strada Selari nr. 14, zona Lipscani, a fost demolat in noaptea de 28 spre 29 octombrie. Este o noua demolare care se produce vineri noaptea. Imobilul fusese construit in a doua jumatate a secolului 19. Zona Lipscani – Baratiei este reglementata de PUZ Zona Centru Istoric a Municipiului Bucuresti. Conform acesteia, cladirea din Selari 14 are grad de protectie medie, singurele interventii posibile fiind de conservare, restaurare si punere in valoare.

Exista doua variante, fiecare dintre ele constituind caz penal:
a) Primarul Municipiului Bucuresti a eliberat autorizatia de desfiintare cu incalcarea prevederilor PUZ Zona Centru Istoric a Municipiului Bucuresti, caz in care Primarul General si arhitectul-sef au comis o infractiune
b) proprietarul a demolat fara autorizatie de desfiintare, caz in care proprietarul si demolatorul au comis o infractiune.

Asociatia Salvati Bucurestiul va face o plangere penala si in acest caz.
Asociatia Salvati Bucurestiul a solicitat repetat Ministerului Dezvoltarii si Primariei Capitalei reglementarea constructiilor si demolarilor din Bucuresti prin:
-          instituirea unui numar unic de telefon pentru constructiile / demolarile fara panou de santier
-          instituirea unui „Monitor Oficial” al autorizatiilor de construire / desfiintare, pentru posibilitatea de verificare rapida a existentei unei autorizatii
-          interzicerea demolarilor pe timp de noapte.

In momentul de fata, aproximativ 75% din lucrarile de construire / desfiintare din Bucuresti nu au panou de santier, desi atat Inspectoratul de Stat in Constructii cat si Politia Locala au atributii legale de suspendare a lucrarilor fara panou.

Informatiile despre demolare si fotografia provin de pe blogul Rezistenta Urbana http://www.rezistenta.net/2011/11/demolare-in-miez-de-noapte-pe-selari.html

Se lucrează la o soluţie pentru zona Matache

DM — Fri, 28 Oct 2011 13:01:04 +0000

Grupul de Consolidare a Încrederii constituit pentru deblocarea proiectului Buzeşti Berzei a reluat discuțiile. Ca urmare a întâlnirii din 20 octombrie 2011, iată punctul de vedere al participanîilor din partea societăţii civile.

Punct de vedere asupra dezbaterii din cadrul Grupului de Consolidare a Încrederii, 20 octombrie 2011

La începutul anului 2011, Planul Urbanistic Zonal pentru Diametrala Buzești-Berzei-Uranus, comandat de Primăria Muncipiului Bucureşti aprobat de Colsiliu local în 2006, a fost anulat în instanță printr-o acțiune a Asociației Salvați Bucureștiul – ONG din coaliția Platforma pentru București. PUZ-ul a fost contestat, în principal, pentru practicarea unui urbanism anacronic care nu ţine seama de sustenabilitate şi accesibilitate (Carta de la Leipzig, 2007 şi Declaraţia de la Toldedo, 2010, asumate şi de România). În urma blocării în instanţă a proiectului aflat într-o faza avansată de punere în practică (demolări de monumente etc.), la invitaţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Primăria Muncipiului Bucureşti și reprezentați ai societății civile (Ordinul Arhitecţilor din România, Platforma pentru București, Grupul Arhitecții Voluntari, fundația ProPatrimonio România) au convenit să formeze aşa-numitul Grup de Consolidare a Încrederii care să caute soluții pentru deblocarea situației prin dezbatere publică.
Prin Proiectul Alternativ pentru Hala Matache, Grupul multidisciplinar Arhitecții Voluntari (un grup de voluntari format ad-hoc) a demonstrat posibilitatea păstrării Halei Matache pe amplasament, cu costuri reduse față de propunerea de demolare și translatare din proiectul inițial și fără compromisuri pentru artera de circulație, soluție acceptată de Primărie. În urma acestor discuții, Ministerul Dezvoltării a anunțat intenția de a lansa un proiect pilot de regenerare urbană pentru zona Matache, proces pe care societatea civilă îl susține și-l sprijină. În sprijinul acestei idei s-a propus și acceptat punerea în conservare a halei Matache și amenajarea temporară cu efort minim a unui punct de informare care să funcționeze ca centrul de informare, comunicare şi întărire a coeziunii sociale și testare principiilor și soluțiilor de regenerare urbană. Grupul de Consolidare a Încrederii a reluat discuțiile în octombrie 2011 pentru a găsi o soluție acceptabilă pentru intersecția străzii Berzei cu strada Mircea Vulcănescu, care în proiectul Primăriei propune un sens giratoriu nejustificat şi supradimensionat. Din perspectiva discutată a regenerării urbane și a nevoii de dezvoltare durabilă, Platforma pentru București, Grupul Arhitecții Voluntari și ProPatrimonio au analizat propunerea Primăriei (în desenele atașate) și au demonstrat că nu este un proiect de regenerare urbană, că este nesustenabilă și că va avea consecințe grave pentru calitatea locuirii.
Deși Primăria a afirmat că proiectul nu s-a dorit unul de regenerare, considerăm că implicațiile asupra cartierului Matache sunt complexe și mult subestimate în PUZ-ul inițial. Realizarea acestuia în forma propusă de Primărie va genera mult mai multe probleme decât beneficii din punct de vedere social, ecologic și chiar economic. Ele vor îngreuna procesul ulterior de regenerare urbană care va fi şi mult mai costisitor.

Proiectul propus de Primărie încă mai poate fi amendat în mod benefic dacă toate părțile implicate în negociere vor conveni asupra premiselor corecte și asupra unui set comun de priorități. Ele pot decurge după acceptarea principiilor de regenerare urbană pentru care Grupul Arhitecții Voluntari a propus o soluţie pentru discuții, în completarea analizei critice prezentate.

Grupul Arhitecții Voluntari
Platforma pentru București
Fundația ProPatrimonio România

Plansele pot fi văzute pe siteul arhiforum, la http://www.arhiforum.ro/agora/analiza-critica-planului-urbanistic-zonal-pentru-diametrala-buzesti-berzei-uranus-comandat-de-

Expozitia ‘Cine protejeaza zonele istorice protejate?’ – MŢR

DM — Wed, 12 Oct 2011 13:26:08 +0000

Pro.Do.Mo si Salvati Bucurestiul au lansat sâmbata, printr-o expoziţie la Muzeul Ţăranului Român, proiectul ‘Inventarul fotografic al zonelor construite protejate din Bucuresti’. Proiectul îşi propune să creeze o baza de date online cu fotografii si fise de identificare a celor aproximativ 18.000 de imobile din cele 95 de zone istorice ale Bucurestiului,

“De cite ori aud ca Bucurestiul este descris ca Micul Paris, nu ma pot abtine sa nu ma gindesc la distanta ce desparte cele doua Capitale. La Paris, 60% din teritoriu este protejat de lege, 80% din imobile se afla in aria de protectie a unui monument istoric. La Bucuresti, 14% din teritoriu este definit ca zona protejata si ariile de protectie ale monumentelor istorice asteapta inca sa fie delimitate“, a spus Roxana Wring, preşedinta Pro.Do.Mo.
“De mai bine de 10 ani zonele construite protejate ale Bucurestiului isi cer dreptul de a deveni o realitate palpabila. Renasterea lor ca parte vitala a orasului, dupa trauma nationalizarii din 1948 si a demolarilor din anii ’80, exista numai la nivel declarativ: in cadrul conferintelor, al seminariilor, a lucrarilor academice sau in discursurile autoritatilor. Zonele istorice protejate sunt ignorate de catre locuitorii orasului si abuzate, in egala masura, de catre autoritati si investitorii imobiliari printr-o dezvoltare haotica si distrugeri punctuale“.

Autorii expoziţiei au adresat autorităţilor publice în domeniu - care au lipsit cu desăvârşire de la vernisaj, deşi fuseseră invitate - intrebari de ale caror raspunsuri depinde supravietuirea cartierelor istorice ale Bucurestiului:
- Unde este inventarierea si cartarea zonelor istorice? Primaria Municipiului Bucuresti a inventariat si cartat in 11 ani de la crearea zonelor protejate doar 15 zone din cele 98 existente, dintre care 3 asteapta inca votul Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
- Unde sunt studiile de regenerare urbana, strategiile de integrare a zonelor protejate in dezvoltarea economica durabila a orasului?
- Unde sunt proiectele de atragere a fondurilor europene pentru conservarea si restaurarea patrimoniului construit?
- Unde sunt initiativele de informare si de implicare a cetatenilor in dezvoltarea a zonelor?
- De ce, in zonele istorice, interesul privat primeaza intotdeauna in fata celui colectiv?

Citeşte mai jos şi restul prezentării Roxanei Wring.

Am inceput sa punem aceste intrebari, Pro.Do.Mo si Salvati Bucurestiul, inca din 2008. La inceputul anului 2009 am decis ca nu mai putem astepta raspunsurile autoritatilor. Dupa 10 ani, aproximativ 1000 de imobile fusesera demolate, in locul lor aparind, de cele mai multe ori, imobile a caror volumetrie si aspect sunt un atac asupra tesutului istoric.
Am inceput astfel inventarul fotografic al zonelor protejate. Este un proiect de voluntariat. Prima finantare partiala a venit abia in 2011 datorita Uniunii Arhitectilor din Romania, concretizata in expozitia de la Muzeul Taranului Roman. Pe parcursul a doi ani, zeci de voluntari au fotografiat si identificat prin fise individuale mii de imobile. Informatia este publica pe site-ul www.pro-do-mo.ro.
Nu dorim ca acest inventar sa devina inca un document nascut ‘mort’, ci sa reprezinte punctul de plecare al unor planuri concrete de punere in valoare a cartierelor istorice, de integrare a lor in viata economica si sociala a orasului, de initiere a unui dialog cu locuitorii si autoritatile. Dorim sa va convingem ca disparitia zonelor istorice, va face din Bucuresti un oras fara identitate, fara istorie, fara viitor.
Expozitia este, deci, doar inceputul unui proiect civic amplu, de cunoastere, conservare si valorificare a Bucurestiului istoric.
Am ales sase zone unde in calitate de voluntari am initiat deja actiuni de monitorizare a patrimoniului si de informare a locuitorilor. Informatiile care se regasesc pe fiecare plansa reprezinta doar o mica parte din bogatia istorica, culturala, arhitecturala si naturala a acestor zone.
In zona Labirint am initiat realizarea unei monografii a Istoriei strazii Labirint, o colectii de povestiri despre trecutul si prezentul urban al zonei.
In zona Calarasi am deschis un dialog cu locuitorii, incepind prin a-i mobiliza impotriva planurilor Primariei Municipiului Bucuresti de demolare a unor imobile istorice valoroase in vederea largirea Caii Calarasi.
In Filaret am descoperit un cartier patriarhal, rupt de oras din cauza unui drum de mare viteza care il separa de Parcul Carol. Am identificat doua cladiri istorice cu potential pentru regenerarea economica si culturala a cartierului: Gara Filaret si Fabrica de Chibrituri.
Cartierele istorice bucurestene sunt amenintate de distrugere din cauza ignorantei, a speculatiilor imobiliare, dar si din cauza unei viziuni de dezvoltare urbana depasita, anacronica, fara legatura cu contemporaneitatea europeana.

O întrebare pusa de Rodica Crisan, profesor la Universitatea de Arhitectura Ion Mincu, in cartea sa ‘Reabilitarea locuirii urbane traditionale’ trebuie sa ne mobilizeze pentru protectia lor:
“Ce vom arata peste citiva ani copiilor nostri povestindu-le despre istoria locurilor natale? Cum vom dovedi Europei vechimea si locul nostru intre civilizatiile care ii compun zestrea culturala si istorica comuna? Dorim sa refacem continuitatea, sa regasim firescul, sa fim in rind cu lumea civilizata, dar uitam frecvent ca normalitatea incepe cu asumarea trecutului, cu toate virtutile si pacatele sale (…).”

Nu suntem ‘paseisti’, asa cum ne caracterizeaza criticii. Nu ne opunem dezvoltarii urbane a Bucurestiului. Nu credem ca demersul ‘expertilor’ va avea sorti de izbinda in absenta dialogului permanent cu locuitorii.
Militam pentru ca spatiul urban bucurestean sa recapete dimensiunea umana si varietatea socio-culturala a orasului vechi.
Militam pentru un viitor circumscris de principii si concepte europene de dezvoltare durabila.
Ar fi pacat daca am descoperi acest viitor ‘european’ cind Bucurestiul istoric nu va mai fi decit o imagine palida in mentalul colectiv.

APEL LA VOLUNTARI

Pina acum, asociaţiile au inventariat aproximativ 1500 de imobile, dar nu toate sunt incarcate pe site. Este nevoie de voluntari, indiferent de pregatire, care sa faca fotofrafii, dar si de arhitecti (studenti la arhitectura) care sa completeze fisele de arhitectura.

Despre poziţia etică a unui arhitect de frunte, cînd e vorba de valori urbane…

admin — Thu, 06 Oct 2011 21:42:47 +0000

Descoperim abia acum, şi cu tristeţe, un articol polemic al d-lui Andrei Pippidi, din 2007. Aflăm din el că cel mai vocal si mai prezent teoretician al arhitecturii româneşti actuale, dl. Augustin Ioan, e, cum s-ar zice, de partea rechinilor imobiliari. Nu întâmplator, căci are şi dânsul un interes, desigur (arată dl. Pippidi). Asta pentru a confirma obsesia generalizată a scenariilor şi mefienţa românilor de astăzi, care văd în fiecare conaţional un corupt. E o atitudine foarte păcătoasa, această mefienţă permanentă, şi e păcat că un nume de marcă al arhitecturii româneşti îi dă ocazia să fie confirmată.

Intre timp, adică din 2007 si pînă astăzi, dl. Augustin Ioan a facut si o alta poznă: o plimbare recentă, contra cost probabil, la Roşia Montană, constatînd că acolo totul e bine şi Gabriel (corporatia care achită nota, nu îngerul!) face bine ce face. A devenit si membru al “grupului independent de monitorizare a partimoniului cultural din Rosia Montana”, grup care a raportat ca proiectul Gabriel Resources e OK.

Dilema Veche, Nr. 195 / 1-7 noiembrie 2007

Un răspuns

Andrei Pippidi | SOS Bucureşti

Un răspuns care a întîrziat fiindcă n-am citit Dilema veche (IV, 191, 4-10 octombrie) decît astăzi. Cititorii care păstrează colecţia – sper că sînt şi unii care mai au loc ca s-o depoziteze! – sînt invitaţi să redeschidă acel număr pentru articolul dlui Augustin Ioan „«Bunul» public şi «răul» privat“. Nu vreau să ştiu dacă autorul l-a scris cu gîndul la seria de portrete de case vechi cu care, de vreun an şi ceva, ocup o jumătate de pagină din aceeaşi revistă, în fiecare săptămînă. E adevărat că în tot acest timp am avut numai reacţii aprobatoare, deşi rare, şi nici o replică polemică. Cu atît mai grăbit sînt să ridic mănuşa.

Articolul dlui Ioan este un text care merită atenţie. Mi-a adus aminte de altul, celebru, al lui Corneliu Vadim Tudor, în care viitorul senator proslăvea construcţiile poruncite de Ceauşescu în centrul Capitalei. Ceea ce au în comun, peste vreo 20 de ani care despart cele două exerciţii retorice, este nepăsarea faţă de istoria oraşului, faţă de un trecut care era atunci înăbuşit prin represiune politică, iar acum a fost efectiv uitat de oameni care au crescut în ignoranţă şi a căror lăcomie s-a trezit brusc.

Nu de ignoranţă poate fi vorba în cazul dlui Augustin Ioan, tînăr arhitect ambiţios, cunoscut prin mai multe cărţi şi o prezenţă publicistică percutantă. Cînd dînsul spune: „noi, plebea“, este evident un artificiu stilistic şi nu se aşteaptă să fie luat în serios. Pledoaria pe care a aruncat-o, ca pe o piatră din praştie, protestează contra „blocării dreptului de proprietate“. Cine se face vinovat de această încălcare a libertăţii cetăţeanului de a clădi oricît şi cum îi place pe terenul care-i aparţine? După opinia d-sale, urbaniştii şi restauratorii, acţionînd în numele statului sau al Primăriei.

Să precizăm două lucruri de care autorul articolului n-a ţinut seama. În primul rînd, există o lege a patrimoniului naţional. Dl Ioan, cînd se luptă cu „presa culturală“ (cu Dilema veche, bunăoară), invocă, în apărarea proprietăţii private, Constituţia, dar ceea ce dînsul numeşte „o comisie de experţi“ (de pildă, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice) sau, alteori, „un grup onorabil de experţi“, a căror „ţîfnă“ îi stîrneşte ironia, n-ar avea nici un cuvînt de spus dacă n-ar exista legea care protejează o moştenire naţională, din care fac parte şi imobilele susceptibile de a fi clasate ca monumente. În al doilea rînd, tocmai neaplicarea legii este mult mai vizibilă decît opreliştile puse acţiunii proprietarilor. Pe o cale sau alta, aceştia, de obicei, ies învingători. Altfel, n-am avea clădirile exagerat de înalte, care s-ar potrivi mai bine la Valparaiso ori la Hong Kong.

Încercările de a salva, ici şi colo, „casele bunicilor“ nu şi-ar avea rostul dacă n-am fi în primejdie de a pierde acele străzi sau case care au supravieţuit pînă acum şi care vorbesc despre o altă vîrstă a Bucureştilor. Ni se dă exemplul Berlinului. Dar acolo oraşul a fost bombardat, iar în mijlocul său reconstrucţia a lăsat parcuri splendide, deşi ar fi putut să le substituie sute de blocuri. Ca să nu se creadă că aş avea o prejudecată contra oamenilor de afaceri, sînt dator să semnalez şi o situaţie în care ei sînt de felicitat. Firma de consultanţă „Roland Berger“ a cumpărat nr. 17 din Bd. Lascăr Catargiu şi a restaurat acea casă, respectîndu-i înfăţişarea de la 1900.

A mai rămas ceva nespus. Nimeni n-ar trebui să fie parte interesată şi, în acelaşi timp, judecător. Într-o şedinţă de la sfîrşitul lui mai, Comisia Monumentelor Istorice a avut de discutat un proiect semnat de arhitectul Augustin Ioan în legătură cu casa din str. Visarion, nr. 8, a cărei distrugere o denunţasem, în Dilema veche şi la TV, cu indignarea cuvenită. Ideea era de a demola pînă la pămînt acea casă şi a o reface „cum a fost“ lîngă o clădire nouă, peste un parking subteran, pe acelaşi teren. Cum era de aşteptat, Comisia, fără participarea mea, a respins soluţia propusă. Rezultat, iarăşi previzibil, devastarea a continuat pînă la aducerea casei în starea de ruină iremediabilă. Întreb şi eu: nu cumva acest insucces a provocat iritarea dlui Ioan faţă de „experţi“? Oare înflăcărarea cu care a luat apărarea proprietarilor este dezinteresată? Cei a căror cauză o susţine nu sînt proprietarii vechi, care şi-au recuperat casele – aceia nu mai au mijloacele de a le întreţine şi, deseori, se grăbesc să vîndă –, ci îmbogăţiţii de azi, care cumpără ca să dărîme şi să exploateze terenul pentru o construcţie profitabilă. Nu-şi bagă ei banii în restaurarea unor clădiri „coşcovite“ (expresia elegantă îi aparţine dlui Ioan).

Nu mă pot opri de a adăuga un amănunt amuzant. O doamnă pe care n-o cunosc personal, profesoară la Institutul de Arte, s-a dus să fotografieze casa din str. Visarion pe cînd demolatorii erau la lucru. A fost gonită de acolo de un individ care i-a spus: „Eşti din mafia lui Pippidi!“. Poftiţi, vă rog, veniţi să vă înscrieţi: deocamdată, am găsit numărul 1.
Şi încă ceva: la Timişoara au început 10 procese, intentate unor proprietari care au construit sau au modificat clădiri, nesocotind legea monumentelor istorice.

***

Documentaţie

istoria casei din Str. Visarion nr. 8, Bucuresti (Adevarul, 2007)
imagini ale casei si ale degradarii ei rapide si voite (Bucharest’s Threatened Heritage)
“bunul” public, “raul” privat – Augustin Ioan (Dilema, 2007), articolul la care dl. Pippidi face referire in raspunsul sau

Comisia Tehnică de Urbanism a respins pasajele Charles de Gaulle şi Piaţa Presei

DM — Thu, 29 Sep 2011 09:50:43 +0000

Comisia Tehnica de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a Primăriei Capitalei a respins ieri proiectele Primăriei privind pasajele subterane de la Casa Presei şi Charles de Gaulle. Sunt primele proiecte semnificative, publice sau private, pe care Comisia Tehnică le respinge in acest mandat. Organizaţiile noastre salută decizia Comisiei Tehnice. Cele două pasaje:
-ar fi distrus arhitectura şi coerenţa urbană a celor mai importante două străzi ale Bucureştiului, Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor

-ar fi încurajat traversarea centrului oraşului cu autovehicule, politică nocivă din toate punctele de vedere, abandonată de oraşele europene din anii ’70.
Proiectul pasajului subteran Charles de Gaulle are o istorie interesantă:

- prin Hotărârea Consiliului General nr. 213/2006 s-au aprobat studiile de fezabilitate pentru parcare subterană

- în 2007 proiectul de parcare subterană + pasaj subteran a fost prezentat Comisiei Tehnice de Urbanism; şi Comisia Tehnica şi arhitectul Bold au respins proiectul, fiind de acord doar cu parcare subterană

- prin Hotararea Consiliului General nr. 319/2009 s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru parcare subterană

- cu toate că urbaniştii se manifestaseră împotriva pasajului subteran, prin Hotărârea Consiliului General nr. 272/2010 se schimba studiul de fezabilitate cu includerea pasajului subteran alături de parcarea subterană

- în baza acestui studiu de fezabilitate, Primăria a semnat în vara anului 2011 un parteneriat public-privat pentru parcare subterană + pasaj subteran.

Practica elaborării studiilor de fezabilitate înainte de elaborarea unor documentaţii de urbanism este extrem de nocivă pentru oraşele din România. Urbaniştii, cei care ar trebui sa armonizeze diferitele aspecte ale dezvoltării oraşelor, sunt puşi în faţa faptului împlinit de către direcţiile de infrastructură ale primăriilor.

În cazul proiectului Charles de Gaulle, atitudinea Primăriei este iresponsabilă. De ce a elaborat studiul de fezabilitate şi a semnat un parteneriat public-privat pentru un proiect de care ştia că are opoziţia urbaniştilor încă din 2007?

Comunicat Salvaţi Bucureştiul – Pro Do Mo

Video de prezentare al Catedralei Mântuirii Neamului (youtube)

admin — Wed, 28 Sep 2011 16:42:13 +0000

[See post to watch Flash video] preluat de la youtube.com, CMN_720p25

No comment… but comments are welcome!
Cum acest video nu permite comentarii la youtube, va invitam sa-l comentati aici!

Proiectantul este Vanel Exim din Bacau, acelaşi care a proiectat şi “faimoasa” vilă a lui Adrian Năstase din strada Zambaccian. Vanel A câştigat locul 2, înaintea Westfourth Architecture (arh. V.Arsene), în iulie 2010. Costurile construcţiei vor fi de circa 400.000.000 € (400 milioane euro).

Un documentar despre istoria proiectului catedralei e de gasit aici, la vimeo. Cateva citate simptomatice din reportajul sobru:
“catedrala trebuie sa fie atata de frumoasa, incat sa fie o expresie a sufletului romanesc, cand se afla in bucurie”
“stilul noii catedrale trebuie sa fie românesc”.
Desigur ca nimeni nu poate sti ce-o fi insemnand “stil romanesc” sau “expresia sufletului romanesc aflat in bucurie”. Asta trebuie sa fie si cauza pentru care nu s-a acordat la concurs premiul 1.

ACTUALIZARE: Pentru cei care se indoiesc de faptul ca prioritatea societatii romanesti in intregul ei este construirea de biserici si nu de structuri de asistenta sociala (gradinite, policlinici…), PRO TV da un exemplu graitor intr-un scurt reportaj: “Biserica de peste un milion de euro intr-un oras in care nu exista cresa, gradinita si policlinica” (reportaj VIDEO din Ghimbav)

Este foarte probabil ca aceasta atitudine, de a investi in biserici cu o arhitectura oribila si de un kitsch “sclipitor” (la propriu! vezi acoperisul bisericii din Ghimbav), si de a neglija in acelasi timp institutiile de asistenta sociala, e rezultatul a doua probleme majore ale societatii romanesti actuale: coruptia si incultura politica. Coruptia face ca primarii sa fie co-interesati de activitati de constructie (presupunand ca primesc comisioane din partea firmelor clientelare) iar incultura politica face ca cetatenii comunelor sa nu ceara limpede ca bugetul primariei sa fie investit acolo unde e nevoie de el – in domeniul social, atat de vaduvit intr-o tara care pare saraca, dar nu este – e doar prost administrata.

[url='http://www.youtube.com/watch?v=Y7oL39Mv8EY']

Renovarea cinematografelor de epoca in Franta – Le Figaro

MG — Thu, 15 Sep 2011 21:45:09 +0000

Le Figaro publica in numarul sau din 13 septembrie un inventar al cinematografelor franceze mitice, cazute in paragina sau delasate si care au fost renovate sau sint in curs de renovare :

Tot articolul

TOM GALLAGHER – Goana după aur

MG — Thu, 15 Sep 2011 21:19:16 +0000

Tom Gallagher publica un excelent articol in Romania Libera despre subiectul Rosia Montana, abordind si problema mobilizarii societatii civile din Romania. Iata un pasaj si, mai jos, tot articolul :

În Bucureşti, bunăoară, o astfel de împotrivire nu prea contează, iar vandalismul urban continuă nestingherit – salvarea cu chiu şi vai a monumentului Pieţei Matache demonstrându-le românilor că încă nu sunt în stare să se mobilizeze serios, cu miile, în lupta contra rechinilor de tot felul întru prezervarea unor fragmente palpabile şi, prin urmare, nepreţuite ale propriului lor trecut.

Vina nu aparţine nicidecum activiştilor variilor ONG, care militează de regulă cu multă abnegaţie şi răbdare pentru a-şi face cunoscut punctul de vedere, ci societăţii civile pe ansamblu, aflată în continuare în ipostaza Frumoasei din Pădurea Adormită.

Tot articolul

Vrei ca generatiile viitoare sa respecte orasul si sa nu mai permita masacre urbane de tipul : Buzesti-Berzei-Matache ?

MG — Thu, 15 Sep 2011 20:27:31 +0000

Vrei ca generatiile viitoare sa respecte orasul si sa nu mai permita masacre urbane de tipul : Buzesti-Berzei-Matache ?
Voteaza pentru proiectul :
“Mă joc – înţeleg – particip: Educaţie urbană prin joc”

In prelabil trebuie sa te inscrii la : http://raiffeisencomunitati.ro/inregistrare-utilizator/

Acceseaza apoi
- rubrica proiecte propuse de ONG-uri,
- orasul Bucuresti
- la categoria Educatie voteaza proiectul : “Mă joc – înţeleg – particip: Educaţie urbană prin joc”

Detaliile proiectului :

Planul proiectului

1. Nevoia identificată

Implicarea cetateneasca este un lucru care presupune atat deschidere din partea autoritatilor – cresterea transparentei prin informare, si consultare – cat si capacitate din partea cetatenilor de a participa in luarea deciziilor in orasul lor.
In cei 9 ani de cand activeaza, GDL a desfasurat proiecte in care s-a evidentiat faptul ca exista o nevoie acuta de educatie despre mediul construit la nivelul cetatenilor.
Lipsa unei culturi in ceea ce priveste felul in care poate fi inteles un oras, felul in care functioneaza el, arhitectura unui oras, rolul pe care fiecare din noi ca cetateni trebuie sa il joace in viata orasului face ca initiativele de consultare si participare sa nu aiba succesul scontat.
Astfel ne-am gandit sa incepem cu inceputul, cu copiii care pe viitor vor trebui sa se implice in viata orasului, in luarea deciziilor despre orasul lor. Credem ca este extrem de important sa le deschidem interesul catre problematica orasului, si asta intr-un mod interesant pentru ei.

2. Scopul proiectului

Educarea elevilor –viitori cetateni activi ai Bucurestiului – cu privire la fenomenele urbane /problemele orasului care ii inconjoara prin intermediul unei platforme online de jocuri cu tematica urbana.

3. Obiectivele proiectului

Crearea unei platforme interactive online prin care elevii sa se familiarizeze cu diferite tematici urbane prin intermediul jocului
Testarea acestei platforme in cinci scoli din Bucuresti
Promovarea platformei in randul elevilor si mentinerea, imbunatarirea si dezvoltarea acesteia pe termen lung

4. Grupul ţintă vizat

Elevii de scoala generala (8-14 ani) din Bucuresti
Indirect – toti elevii/copiii/persoanele care vor dori sa foloseasca site-ul
Indirect – organizatiile non-gunvernamentale si institutionale care au inceput sa desfasoare activitati in domeniul educatiei despre mediul construit si oras

5. Activităţile proiectului

1. Crearea de continut pentru site pe urmatoarele teme: 1. Spatiul si materialitatea – cum intelegem spatiul urban; 2. Dimensiunea umana si scara obiectelor; 3. Structura, stilul cladirilor si structura orasului; 4. Spiritul si memoria locului; 5. Utilitate si functionalitate a spatiilor urbane; 6. Orasul si sustenabilitatea
2. Crearea unei structuri a site-ului ca un joc cu diferite niveluri pe teme si dificultati din ce in ce mai crescute, din care fac parte sub-jocuri si activitati care duc catre promovarea unui nivel
3. Crearea designului site-ului-informational si grafic
4. Codarea site-ului cu ajutorul unui specialist IT
5. Testarea site-ului in cinci scoli din Bucuresti in colaborare cu echipa proiectului “de-a arhitectura” al Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Bucuresti, proiect care isi propune introducerea educatiei asupra mediului construit in cadrul curiculei scolare pentru scoala generala
6. Lansarea si promovarea site-ului
7. Mentinerea si updatarea site-ului

6. Calendarul şi activităţile

Activitatea 1. Noiembrie 2011 – Februarie 2012
Activitatea 2. Martie 2012 – Iunie 2012
Activitatea 3. Martie 2012 – Iunie 2012
Activitatea 4. Martie 2012 – Iunie 2012
Activitatea 5. Septembrie 2012 – Octombrie 2012
Activitatea 6. Octombrie 2012
Activitatea 7. Noiembrie 2012 si mai departe

7. Echipa implicată în desfăşurarea proiectului

Manager proiecte de dezvoltare comunitara GDL – Coordonator de Proiect
Manager si membru fondator GDL – Expert continut site 1
Colaborator part-time GDL – Expert continut site 2
Expert extern – Grafician site
Colaborator GDL pe IT – Specialist IT

8. Rezultatele estimate la finalul proiectului

Proiectul va contribui la cresterea nivelului de educatie al tinerilor din Bucuresti cu privire la mediul construit, si la orasul in care traiesc. Deasemenea le va deschide apetitul pentru participarea in viata orasului si ii va pregati pentru a deveni cetateni activi pe viitor.
Rezultatul concret al proiectului va fi site-ul al carui continut va fi imbunatatit si imbogatit pe masura ce acesta este folosit.

9. Continuitatea proiectului

Dorim ca site-ul pe care il vom face sa se autosustina. Prin caracterul lui interactiv el va genera informatii despre eficienta lui si despre felul in care ar putea fi imbunatatit pentru a atrage cat mai multi participanti. Prin expertiza in-house pe care GDL o are, speram sa putem mentine atractivitatea site-ului un timp cat mai lung. De asemenea, prin implicarea membrilor organizatiei noastre in mai multe proiecte de educatie urbana speram sa putem promova site-ul si sa continuam astfel relatia cu beneficiarii nostri directi.

10. Instrumentele care asigură transparenţa organizaţiei

Organizatia noastra mentine un site activ pe care sunt disponibile spre consultare rapoartele de activitate, descrierile proiectelor pe care le desfasuram si rezultatele acestora. In felul acesta speram ca donatorii si beneficiarii nostri sa poata sa

Pînă şi strănepotul lui Henry Ford o spune! Bill Ford: pledoarie pentru mobilitate verde, împotriva anacronicei lărgiri a străzilor.

admin — Thu, 25 Aug 2011 19:07:33 +0000

Ted Conference

Bill Ford: A future beyond traffic gridlock

Alegeţi limba română în meniul de subtitrare.
O transcriere a prelegerii se află mai jos.

Il invităm pe primarul Oprescu şi pe specialiştii în trafic ai Bucureştiului, care încă cred că soluţia congestiilor de trafic se află în lărgirea străzilor şi crearea unei “diametrale nord-sud”, îi invităm pe cei care dezbat în forumul “metrou uşor” cît de multe străzi mai trebuie “supralărgite” sau străpunse prin bietul oraş Bucureşti, cît şi pe automobiliştii de rînd, care cred în aceleaşi supralărgiri cu nume la fel de oribile ca şi soluţiile pe care le denumesc,

să afle ce părere are cel mai tînăr urmaş al legendarei familii Ford, unul din conducătorii uriaşului concern auto cu acelaşi nume,

despre care sunt soluţiile împotriva poluării, a creşterii numărului de automobile pe glob, şi a traficului tot mai congestionat din întreaga lume.
În timp ce “specialiştii” bucureşteni încă se închină unor zei demult apuşi, Bill Ford ne anunţă că el şi concernul Ford sînt demult de partea ecologiştilor.

Oare de ce e nevoie să asistăm în Bucureşti la aceste permanente demonstraţii de anacronism caraghios, trist şi vulgar, inclusiv în domeniul urbanismului şi al planificării de trafic? Domnilor specialişti, recuperaţi urgent, cît nu vă faceţi şi mai tare de rîs!

Bill Ford is a car guy — his great-grandfather was Henry Ford, and he grew up inside the massive Ford Motor Co. So when he worries about cars’ impact on the environment, and about our growing global gridlock problem, it’s worth a listen. His vision for the future of mobility includes “smart roads,” even smarter public transport and going green like never before.

Transcrierea prelegerii lui Bill Ford de la TED.com

Prin naştere şi prin opţiune proprie, toată viaţa am avut legătură cu industria auto şi, în ultimii 30 de ani, am lucrat la Ford Motor Company. În majoritatea acestor ani, m-am preocupat de cum să vând mai multe maşini şi camioane. Dar, azi, mă îngrijorează că, dacă tot ce facem e să vindem maşini şi camioane, ce se întâmplă când numărul vehiculelor de pe drumuri se dublează, se triplează sau chiar e de patru ori mai mare?

Viaţa mea e ghidată de două mari pasiuni, prima dintre ele: automobilele. Am crescut la propriu cu Ford Motor Company. Când eram mic, mi se părea foarte tare când tata aducea acasă ultimul model de Ford sau Lincoln şi îl lăsa pe aleea din faţa casei. Cam atunci am decis, aveam vreo 10 ani, că ar fi fost foarte tare dacă eram şofer de teste. Aşadar, părinţii mei plecau la cină. Ei luau loc, eu mă strecuram afară din casă. Săream la volan şi conduceam noul model pe alee in cerc şi mi se părea o petrecere pe cinste. Asta a continuat vreo doi ani, până când… cred că aveam 12 ani şi tata a adus acasă un Lincoln Mark III. Ningea în acea zi. Aşadar, el şi mama s-au dus la cină şi eu m-am strecurat afară şi mi s-a părut foarte tare să fac cercuri sau chiar cifra opt pe zăpadă. Tata a terminat masa mai devreme în acea seară şi trecea prin holul din faţă şi ieşea pe uşa principală, chiar în acelaşi timp când eu am lovit nişte gheaţă şi m-am întâlnit cu el la uşa din faţă cu maşina… şi era să ajung în holul din faţă. Aşa că s-au mai liniştit testele mele pe maşini o vreme. Dar atunci am început să iubesc cu adevărat maşinile. Prima mea maşină a fost un Mustang 1975, verde-electric. Şi, deşi culoarea era hidoasă, am iubit acea maşină şi a cimentat relaţia mea de dragoste cu maşinile care a continuat până în ziua de azi.

Dar maşinile sunt mai mult decât o pasiune pentru mine, sunt, la propriu, în sângele meu. Străbunicul meu a fost Henry Ford şi, din partea mamei, străbunicul meu a fost Harvey Firestone. Aşadar, când m-am născut, s-ar putea spune că aveau aşteptări mari de la mine. Dar străbunicul meu Henry Ford chiar credea că misiunea Ford Motor Company era să facă viaţa oamenilor mai bună şi să facă maşinile convenabile, pentru ca toţi să le poată avea. Căci el credea că, prin mobilitate obţinem libertatea şi progresul. E o credinţă pe care o împărtăşesc şi eu.

O altă pasiune a mea e mediul înconjurător. Băiat fiind, obişnuiam să merg în Northern Michigan ş pescuiam în râuri în care pescuise Hemingway şi mai târziu scrisese despre ele. Mi-am dat seama, pe măsură ce treceau anii, într-o formă foarte negativă, mergând la acelaşi râu pe care îl iubeam şi eram obişnuit să cutreier câmpii care, cândva, erau pline de licurici, iar acum aveau pe ele un mall sau un ansamblu rezidenţial. Chiar şi la vârsta mea fragedă, m-au impresionat cu adevărat. Şi întreaga noţiune de conservare a naturii, la un nivel foarte elementar, a găsit ecou în mine.

Ca licean, am început să citesc autori precum Thoreau şi Aldo Leopold sau Edward Abbey. Şi am început să dezvolt cu adevărat o apreciere mai adâncă a lumii naturale. Dar nu m-am gândit niciodată că dragostea mea pentru maşini şi camioane ar putea fi conflictuală cu cea pentru natură. Asta a fost valabil până am ajuns la facultate. Când am ajuns la facultate, vă puteţi imagina surprinderea mea când mă duceam la cursuri şi unii dintre profesorii meu spuneau că Ford Motor Company şi familia mea reprezentau tot ce-i mai rău la această ţară. Credeau că eram mai interesaţi, ca industrie, de profituri decât de progres şi că umplem cerul de fum şi că, sincer, noi eram duşmanul.

Am intrat în Ford după facultate, după ceva căutări ale sinelui, dacă este sau nu bine să fac asta. Dar am decis că vreau să mă duc şi să văd dacă pot face vreo schimbare acolo. Şi, privind în urmă cu mai bine de 30 de ani, eram cam naiv să cred că, la acea vârstă, aş fi reuşit, dar asta voiam. Şi am descoperit că profesorii meu nu greşeau întru totul. De fapt, când m-am întors la Detroit, tendinţele mele ecologiste nu prea au fost acceptate de către cei din propria mea companie şi, desigur, de cei din industrie. Am purtat câteva conversaţii foarte interesante, după cum vă puteţi imagina. Erau unii din Ford care credeau că toate aceste prostii ecologiste ar trebui să dispară şi că ar trebui să nu-mi mai pierd vremea cu “smintiţi ecologişti”. Eram considerat un om cu convingeri de stânga. Nu voi uita ziua când am fost chemat de către un membru al conducerii şi mi s-a cerut să nu mă mai înhăitez cu orice ecologişti cunoscuţi sau suspectaţi. (Râsete) Desigur, nu aveam nicio intenţie să fac asta. Şi am continuat să vorbesc deschis despre mediu. Era de fapt subiectul denumit de noi acum dezvoltare durabilă. În timp, viziunile mele au trecut de la controversate la un relativ consens astăzi. Cred că majoritatea celor din industrie înţeleg că trebuie să progresăm.

Vestea bună e că acum abordăm marile probleme, maşinile şi mediul, nu doar la Ford, ci ca industrie. Ducem eficienţa energetică pe noi culmi. Şi, cu noua tehnologie, reducem, şi cred că într-o zi chiar vom elimina, emisiile de CO2. Începem să vindem maşini electrice, ceea ce e minunat. Construim grupuri propulsoare alternative care vor face maşinile accesibile din toate punctele de vedere, economic, social şi ecologic. De fapt, deşi mai avem cale lungă şi multă muncă, întrevăd ziua când cele două pasiuni ale mele, maşinile şi mediul, vor fi în armonie.

Dar, din păcate, fiind pe calea rezolvării uneia dintre monstruoasele probleme, şi, cum am spus, nu am reuşit încă, avem mult de lucru, dar văd unde vom fi… Dar, chiar în timp ce se desfăşoară acest proces, o altă problemă imensă se iveşte, iar oamenii nu o observă. Aceasta este că libertatea de mişcare pe care străbunicul meu a oferit-o oamenilor este acum ameninţată, la fel ca şi mediul. Problema, formulată în termenii ei cei mai simpli, este una matematică. Astăzi, sunt aproximativ 6,8 miliarde de oameni în lume. Şi, în timpul vieţii noastre, numărul va creşte la aproape 9 miliarde. Şi, la nivelul populaţiei, planeta noastră se va confrunta cu limitele creşterii. Odată cu această creştere vin nişte probleme practice severe, una dintre ele fiind că sistemul nostru de transport pur şi simplu nu-i va putea face faţă.

Când privim creşterea populaţiei în legătură cu maşinile, devine şi mai clar. Astăzi, sunt cam 800 de milioane de maşini pe străzi în toată lumea. Dar, cu mai mulţi oameni şi o mai mare prosperitate în lume, acest număr va creşte la între două şi patru miliarde la maşini până la mijlocul secolului. Şi asta va crea un tip de blocaj global pe care lumea nu l-a mai văzut niciodată. Gândiţi-vă la impactul pe care îl va avea asupra vieţii noastre de zi cu zi. Astăzi, americanul mediu petrece cam o săptămână pe an blocat în trafic. E o imensă risipă de timp şi de resurse. Dar nu e nimic în comparaţie cu ceea ce se petrece în ţările care se dezvoltă cel mai repede. Astăzi, în medie, şoferul din Beijing face naveta 5 ore. Şi, vara trecută, mulţi dintre voi aţi văzut probabil asta, a fost un ambuteiaj de 160 de km care a fost înlăturat în 11 zile în China. În deceniile ce vor urma, 75% din populaţia lumii va locui în oraşe şi 50 dintre aceste oraşe vor avea cel puţin 10 milioane de locuitori.

Puteţi înţelege mărimea problemei cu care ne confruntăm. Când luaţi în calcul creşterea populaţiei, e clar că modelul de mobilitate de acum pur şi simplu nu va funcţiona mâine. Sincer, 4 milioane de maşini “curate” pe străzi sunt tot 4 milioane de maşini. Şi un ambuteiaj fără emisii e tot un ambuteiaj, Aşadar, dacă nu facem nicio schimbare azi, cum va arăta ziua de mâine? Cred că deja vă imaginaţi. Ambuteiajele sunt doar un simptom al acestei schimbări şi sunt foarte, foarte incomode şi doar atât. Dar problema mai mare este că acest ambuteiaj mondial va sugruma creşterea economică şi capacitatea noastră de a livra mâncarea şi servicii de sănătate, mai ales la cei care locuiesc în centrele oraşelor. Şi calitatea vieţii noastre va fi compromisă drastic. Aşadar, ce va rezolva asta?

Răspunsul nu va fi mai mult din ce avem deja. Străbunicul meu a spus cândva, înainte să inventeze Model T: “Dacă i-aş fi întrebat atunci pe oameni ce îşi doresc, mi-ar fi răspuns: <>” Aşadar, răspunsul pentru mai multe maşini e pur şi simplu să nu avem mai multe drumuri. Când America a început să se mute spre Vest, nu am adăugat mai multe căruţe, am construit căi ferate. Şi, ca să legăm ţara după al Doilea Război Mondial, nu am construit mai multe autostrăzi cu două benzi, am construit sistemul de autostrăzi interstatal. Astăzi avem nevoie de acelaşi salt în gândire pentru a crea un viitor viabil. Vom construi maşini inteligente, dar trebuie să construim şi drumuri inteligente, parcări inteligente, sistem de transport public inteligent şi multe altele. Nu vrem să ne pierdem timpul stând în trafic, stând la ghişee sau căutând locuri de parcare. Avem nevoie de un sistem integrat care foloseşte date în timp real pentru a optimiza mobilitatea la scară uriaşă fără dureri de cap sau compromisuri pentru călători. Sincer, e genul de sistem care va face durabil viitorul mobilităţii personale.

Vestea bună e că o parte din această treabă a început deja în diferite părţi ale lumii. Oraşul Masdar din Abu Dhabi foloseşte vehicule electrice fără şofer care comunică între ele şi merg pe sub străzile oraşului. Şi deasupra se află nişte pasaje pietonale. Pe strada 34 din New York ambuteiajele vor fi înlocuite în curând cu un sistem conectat de coridoare speciale pentru vehicule. Zonele pietonale şi benzile de trafic speciale vor fi create şi toate acestea vor reduce naveta minimă la ora de vârf pentru a străbate New Yorkul de la aproape o oră şi jumătate la orele de vârf până la aproximativ 20 de minute. Dacă ne uităm la Hong Kong, au acolo un sistem foarte interesant numit Caracatiţa. E un sistem care leagă între ele toate elementele de transport la un singur sistem de plată. Aşadar, parcările, autobuzele, trenurile, toate funcţionează în cadrul aceluiaşi sistem. Serviciile de maşini utilizate in comun încep şi ele să apară în toată lumea. Consider aceste eforturi minunate. Mai reduc aglomerarea şi încep şi să economisească nişte combustibil.

Toate acestea sunt nişte idei foarte bune care ne vor ajuta să progresăm. Dar ceea ce mă inspiră cu adevărat este ce se va putea întâmpla când maşinile noastre vor începe să vorbească între ele. Curând, chiar sistemele pe care le folosim azi pentru a aduce muzică, divertisment şi informaţii prin GPS în vehiculele noastre vor fi folosite pentru a crea o reţea inteligentă de vehicule. În fiecare dimineaţă, conduc vreo 50 de km din casa mea din Ann Arbor la biroul din Dearborn, Michigan. Şi, în fiecare seară când merg spre casă, naveta devine ceva complet aleatoriu. Adesea trebuie să părăsesc autostrada, să caut alte trasee pentru a încerca să ajung acasă. Dar, foarte curând, vom vedea zilele când maşinile vor vorbi practic între ele. Dacă maşina din faţa mea de pe I-94 e blocată în trafic, maşina mea va fi alertată imediat şi i se va spune să restabilească traseul, pentru a mă aduce acasă în cel mai potrivit mod. Aceste sisteme sunt testate chiar acum şi vor fi gata destul de repede spre folosire.

Potenţialul reţelei de conectare a maşinilor e aproape nelimitat. Imaginaţi-vă: într-o zi, foarte curând, vom putea planifica un drum în centrul comercial al oraşului şi maşina va fi conectată la un sistem inteligent de parcare. Te urci în maşină şi, când urci, maşina ta va rezerva un loc de parcare înainte de sosirea ta, nu mai trebuie să te învârţi ca să găseşti unul, ceea ce este printre cele mai mari consumuri de combustibil la maşinile de azi din zonele urbane este să cauţi loc de parcare. Sau gândiţi-vă că sunteţi în New York şi găsiţi un taxi inteligent pe telefonul vostru inteligent, ca să nu mai aşteptaţi în frig ca să opriţi unul. Sau să veniţi la o Conferinţă TED şi maşina voastră să comunice cu calendarele celor de aici şi să vă comunice cele mai bune rute spre casă când e mai bine să plecaţi, ca să ajungeţi toţi la următoarea destinaţie la timp. Acesta este tipul de tehnologie care va lega laolaltă milioane de vehicule într-un singur sistem.

Eu cred că e clar că avem începuturile unei soluţii pentru această uriaşă problemă. Dar, după cum am aflat când ne-am ocupat de problema emisiilor de CO2, şi a combustibilului fosil, nu există un singur glonţ de argint. Soluţia nu va fi mai multe maşini, mai multe drumuri şi un nou sistem de cale ferată. Cred că poate fi descoperit într-o reţea mondială de soluţii interconectate. Ştiu că putem dezvolta tehnologia care o poate face să funcţioneze, dar trebuie să fim dispuşi să pornim să căutăm soluţii, fie că asta înseamnă utilizarea la comun a unui vehicul sau transportul public sau o altă modalitate la care nici nu ne-am gândit încă, combinaţia generală de transport şi infrastructură trebuie să susţină toate opţiunile viitoare.

Avem nevoie ca aceia mai buni şi mai străluciţi să înceapă să abordeze această problemă. Companii, antreprenori, investitorii, toţi trebuie să înţeleagă că este o imensă oportunitate de afaceri, dar şi o enormă problemă socială. Şi, când aceste grupuri adoptă provocarea energiei verzi… şi chiar a fost uimitor pentru mine să privesc câtă putere intelectuală, câţi bani şi cât efort intelectual serios a fost, în ultimii trei ani, investit în domeniul energiei regenerabile. Avem nevoie de aceeaşi pasiune şi energie pentru a ataca ambuteiajele generale. Dar avem nevoie de oameni precum cei din această sală, lideri ai gândirii. Serios, am nevoie să vă gândiţi cum puteţi ajuta la rezolvarea acestei imense probleme. Şi avem nevoie de oameni din toate straturile, nu doar inventatori, avem nevoie de factori de decizie şi oficiali ai guvernului să se gândească şi ei cum vor răspunde la această provocare.

Asta nu va fi rezolvată de o singură persoană sau un singur grup. Va fi nevoie de o politică naţională pentru energie, chiar pentru fiecare ţară, căci soluţiile vor fi diferite în fiecare ţară, în funcţie de nivelul de venit, blocajele de trafic şi de cât de integrate sunt deja sistemele. Dar trebuie să ne urnim şi trebuie să ne urnim chiar acum. Şi trebuie să avem o infrastructură concepută pentru a susţine acest viitor flexibil.

Am bătut cale lungă. Înainte de Model T, majoritatea oamenilor nu călătoriseră mai departe de 40 de km de casa lor în toată viaţa. Şi, de atunci, automobilele ne-au oferit libertatea de a alege unde locuim, unde muncim, unde ne jucăm şi chiar când ieşim în oraş şi vrem să ne plimbăm. Nu vrem să regresăm, să pierdem acea libertate. Suntem pe cale să rezolvăm şi, cum spuneam mai devreme, ştiu că mai avem mult de lucru, marea problemă asupra căreia suntem toţi concentraţi care o ameninţă şi e problema de mediu. Dar cred că toţi trebuie să canalizăm toate eforturile, ingeniozitatea şi hotărârea pentru a ajuta acum la rezolvarea ambuteiajelor generale. Pentru că, făcând asta, vom putea păstra ceea ce am început să considerăm un dat, adică libertatea de mişcare şi mişcarea fără mare efort în jurul lumii. Sincer, va îmbunătăţi calitatea vieţii dacă rezolvăm asta. Căci, dacă vă puteţi imagina, aşa cum fac eu, un viitor cu zero emisii şi libertate de mişcare în ţară şi în lume cum ni se pare normal acum, merită munca din greu de acum pentru a păstra asta pentru viitor.

Cred că dăm tot din noi când ne confruntăm cu probleme majore. Aceasta este mare şi nu mai aşteaptă. Aşadar, să începem acum!

Mulţumesc!

(Aplauze)

Scăpaţi ţara de Mircea Angelescu! Se dă concurs!

DM — Thu, 04 Aug 2011 13:31:48 +0000

Pagina de web România Curată atrage atenţia că Ministerul Culturii a scos la concurs postul plagiatorului Mircea Angelescu, directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural şi unul din inamicii cei mai înverşunaţi ai Bucureştiului istoric şi, mai nou, şi al Roşiei Montana. Vezi ştirea la

http://www.romaniacurata.ro/agentia-functionarilor-publici-a-scos-la-concurs-postul-de-director-in-1660.htm

Pentru determinantul “plagiator”, mai multe informatii la http://www.archaeology.ro/tv_standarde.htm.

COMUNICAT – 3 august 2011 – Victorie confirmată

DM — Wed, 03 Aug 2011 11:56:04 +0000

După ce Primăria Municipiului Bucureşti a emis, în sfârşit, primul document oficial consfinţind Pacea de la Hala Matache, Platforma a răspuns cu următorul comunicat.

COMUNICAT

Dupa mai multe runde de negocieri, s-a ajuns la un compromis rezonabil cu privire la Diametrala Nord-Sud Buzesti-Berzei.

Platforma pentru Bucuresti a obtinut pastrarea Halei Matache pe locul ei, si, mai importat, angajamentul Primatriei pentru regenerarea urbana a cartierului. Suntem convinsi ca zona Berzei Buzesti si intregul Bucuresti vor avea de castigat pe termen lung, prin crearea unei zone comerciale viabile, atractive, apte si pentru locuire si pentru afaceri, in conditii moderne.
Platforma pentru Bucuresti a reusit, prin lupte in instanta, prin propunerea de solutii concrete si prin colaborarea cu organizatii profesionale constructive ca Ordinul Arhitectilor, sa indrepte Primaria spre acceptarea unor noi criterii in dezvoltarea urbana.

Desfasurarea negocierilor:
Tribunalul Bucuresti a anulat Planul Urbanistic Zonal pe 12 aprilie 2011. Tribunalul Cluj a suspendat Planul Urbanistic Zonal si una din autorizatiile de construire pe 26 aprilie 2011. In ciuda acestor sentinte, lucrarile au continuat. ONG-urilor au organizat 2 iunie 2011 o manifestatie in fata Ministerului Dezvoltarii, cerand oprirea lucrarilor si inceperea unei dezbateri publice asupra proiectului. Ministrul Elena Udrea a dispus Inspectoratului de Stat in Constructii oprirea lucrarilor. Totodata, Ministerul Dezvoltarii si-a asumat rolul de mediator intre Primarie si ONG-uri pentru o solutie de dezvoltare a zonei.
Au avut loc mai multe runde de negocieri, la care in afara de Minister, Primarie si ONG-uri au participat Ordinul Arhitectilor din Romania si specialistii care au elaborat studii de fundamentare pentru proiectul diametralei. Mediatorul discutiilor a fost Cristian Pirvulescu. La discutia de la Ministerul Dezvoltarii din 15 iulie 2011 s-a ajuns la un anumit acord, asupra mai multor detalii tehnice neexistand consens. In urma unor negocieri ulterioare, forma agreata de parti a fost stabilita pe 1 august 2011.

Continutul negocierilor si formula de compromis:
1) Obiectul negocierilor a fost gasirea unei solutii de compromis pornind de la situatia existenta la data de 2 iunie, pentru a se putea gasi o solutie rapida pentru santierul deschis in mijlocul orasului, din perspectiva traficului in oras si mai ales a cetatenilor din zona. Nu s-a solicitat revenirea la situatia initiala. Contestarile cu privire la demolarile efectuate isi continua calea in justitie.
2) Principala concesie facuta de ONG-uri in cuprinsul negocierilor a fost pastrarea solutiei de trafic cu 2 benzi/sens (ingustate pe anumite portiuni) + 2 linii de tramvai pe axul nord-sud. Optiunea ONG-urilor a fost 1 banda / sens + 2 linii de tramvai, cu doua motivatii: descurajarea traficului transversal catre centrul orasului si pastrarea tramei stradale cat mai aproappe de caracterul istoric al zonei.Â
3) Principalele concesii facute de Primarie au fost: pastrarea Halei Matache pe actualul amplasament; renuntarea la proiectul de construire a unui front de blocuri de 6 etaje pe latura demolata a axului nord-sud; renuntarea la sensul giratoriu de la intersectia Berzei – Vulcanescu si la prelungirea strazii Garii de Nord.
Partile au agreat de asemenea ca, pana la realizarea studiului de regenerare urbana, Primaria sa construiasca spatii provizorii pentru comert si activitati socio-culturale, care sa revitalizeze zona.

Primul exemplu de regenerare urbana din Romania
Cea mai importanta concluzie a negocierilor, cu care partile au agreat de la inceput, a fost inceperea unui proiect de regenerare urbana integrata pentru intreaga zona Berzei – Buzesti. Ar fi primul proces de regenerare urbana din Romania. Acest proces, adoptat de orasele occidentale inca din anii ’60 – ’70, presupune interventia intr-o zona defavorizata si transformarea sa intr-o zona cu standarde inalte de locuire, in urma unor studii care sa identifice punctele tari ale zonei din punct de vedere economic, social, cultural si arhitectural.
Ar fi totodata o schimbare de paradigma in dezvoltarea oraselor din Romania, in care dezvoltarea urbana nu s-ar mai subordona, ca pana acum, viziunii inginerilor de trafic, ci dimpotriva, traficul si circulatiile vor fi parte a unei dezvoltari urbane integrate. Sunt principii pe care Roimania si le-a asumat prin Carta de la Leipzig pentru Orase Europene Durabile (2007) si Declaratia de la Toledo privind Dezvoltarea Urbana (2010).

Autostrăzile nu ne mai trec prin sufragerie… deocamdată

DM — Thu, 28 Jul 2011 08:40:00 +0000

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins în şedinţa de ieri Planul Urbanistic Zonal Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti. Proiectul a fost votat de 16 consilieri generali, pentru aprobarea lui fiind nevoie de 28 de voturi.
Proiectul a fost contestat de ONG-uri si de locuitorii care urmau sa fie expropiati.
Întrucât este foarte probabil ca proiectul să revină pe ordinea de zi a Consiliului General, Asociaţia Salvaţi Bucureţtiul încearcă să obţină punctul de vedere oficial al filialelor Bucureşti ale PDL, PSD, PNL (vezi ştirea din 26 iulie).

Străpungerea Ciurel este noua denumire a demult planificatei Penetraţii A1-A3, care ar face legătura ditnre cele două autostrăzi chiar prin centrul oraşului, invitând astfel un trafic masiv într-o capitală suprapoluată. O varinată de autostradă de centură ar fi mult mai eficientă, mai potrivită cu gândirea europeană în materie de trafic şi mai sănătoasă pentru locuitorii Bucureştiului.